15/04/2009
Declaraţie
a cetăţenilor moldoveni din regiunea Emilia Romagna, Italia, prezenţi la mitingul de protest din 15/04/2009 autorizat de către primăria Cavriago privind alegerile parlamentare din Republica Moldova şi evenimentele generate de acestea.
Noi, cei din comunitatea moldovenilor din Emilia Romagna (Italia) adresăm această declaraţie Curţii Constituţionale a Republicii Moldova, OSCE, Curţii Europene a Drepturilor Omului, Organizaţiei Naţiunilor Unite, Consiliului Europei, întregii comunităţi internaţionale şi tuturor celor ce sunt parte a idealurilor democraţiei,
ţinînd cont de evenimentele întîmplate în legătură cu alegerile parlamentare din Moldova de la 05.04.09 dar şi de regimul autoritar instaurat in ultimii opt ani de către Partidul Comunist, dovadă a căruia suntem însăşi noi cei auto-exilaţi în căutarea unui viitor mai bun pentru copiii noştri;
urmărind cu bună seamă fărădelegile comise de organele de stat pe cît în legătură cu alegerile parlamentare, cu treburile cotidiene ale cetăţenilor din ţară, cît şi cu interesele cetăţenilor care se află peste hotare;
fiind convinşi în necesitatea supremaţiei legii şi a statului de drept ci nu în voinţa unui om sau unui partid, precum şi în faptul că evenimentele declanşate recent sunt efectul unei guvernări defectuoase;
DECLARĂM:
dezaprobarea totală a regimului anticonstituţional creat în Republica Moldova şi condamnăm orice tip de încălcare a drepturilor fundamentale ale omului garantate prin lege si prin actele internaţionale, în special dreptul la libera exprimare a opiniei;
indignarea vehementă față de acţiunile organelor de stat care în mod premeditat desconsideră supremaţia legii, echităţii şi a bunelor moravuri şi se conduc primordial de interesul financiar, contribuind la corupţie, şi de poruncile unor persoane care insistent tind spre crearea unui stat totalitar cu o verticalitate indestructibilă a puterii; şi astfel
protestăm faţă de munca asiduă a demnitarilor de stat în distrugerea separării puterilor legislative, executive şi judecătoreşti în stat şi supunerea acestora unui grup restrîns;
reieşind din cele declarate,
CEREM:
-
Sistarea oricărui tip de persecutare directă sau indirectă a celor ce-şi exercită dreptul la libera exprimare a opiniei, precum şi eliberarea necondiţionată a tuturor persoanelor reţinute din cauză ca-şi exercitau acest drept fundamental;
-
Acordarea accesului la informaţie, care este garantat de lege, în special la informaţia în privinţa alegerilor parlamentare de la data de 05.04.09, precum şi facilitarea acestui acces prin publicarea tuturor listelor alegătorilor;
-
Examinarea minuţioasă, imparţială şi obiectivă a corectitudinii actelor emise şi procedurii electorale din data de 05.04.09 şi consecutiv declararea nulităţii alegerilor date în baza actelor de fraudă depistate şi astfel organizarea alegerilor repetate;
-
Stoparea persecutării mass-mediei libere naţionale şi internaţionale precum şi sistarea oricărei influenţe asupra mass-mediei ce difuzează pe întreg teritoriul Republicii Moldova şi în afara acesteia, pentru o relatare nedistorsionată a evenimentelor;
-
Implicarea imediată în mod tranşant a comunităţii internaţionale pentru a contribui activ la restabilirea democraţiei şi supremaţiei legii în Republica Moldova;
-
Stoparea acţiunilor abuzive şi speculative comise de autorităţile moldoveneşti împotriva României.
Cavriago, Italia; 15 aprilie 2009.